Bombardamentul din 4 aprilie 1944 de la București
Nu am știință de cercetări făcute special despre bombardamentul american la 4 aprilie asupra Bucureștiului; s-ar putea să existe date accesibile în arhiva orașului sau a unui istoric militar. În ce mă privește, am vorbit cu câțiva martori, dar nu am făcut ceea ce se cheamă o anchetă orală. Simțit și azi este,însă, efectul emoțional uriaș pe care l-a avut bombardamentul.
Am citit acum mulți ani, poate cincisprezece, un articol într-un ziar, în care era clar exprimată opinia că spionii din București de la acea dată au semnalat prezența pentru acea zi a unui mare aflux de refugiați în zona Gării de Nord, fapt care ar fi hotărât efectuarea raidului aerian. Nu știu dacă spunem prea mult că au fost spioni sovietici semnalând o ocazie de pedepsire a refugiaților masați acolo, pentru că erau fugari din calea trupelor sovietice, - basarabeni, bucovineni sau nord-moldoveni; acei oameni „aparțineau" Uniunii Sovietice, de care încercau să scape. Era tocmai ziua (atacul s-a produs în cursul dimineții) plecării trenurilor încărcate cu mii de familii nefericite, având destinația spre Oltenia și Ardeal, unde autoritățile române (care, merită subliniat, s-au comportat atunci cu deosebită grijă și eficiență) le repartizaseră locuri de cazare.
În cartea Istoria dramatică a teritoriilor românești ocupate (Editura Ion Creangă, 2000), se prezintă, printre altele, câteva mărturii privind calvarul îndurat de refugiații ajunși la București. Iată ce relatează o femeie din Basarabia (Stela Dumitrache): „Eu aveam șase ani și-mi amintesc perfect bombardamentul din aprilie 1944. Trenul a fost oprit în plin câmp, iar părinții ne-au acoperit cu trupul lor într-o groapă și așa am scăpat." (Preluare din „România liberă", Suplimentul Aldine, 11 noiembrie 2000).
În cartea Părintele Alexie (Editura Bizantină, 2002, p. 37-38) găsim o mărturie mai amplă:
„În 1944, anul școlar s-a încheiat la 1 aprilie; orașele și satele Moldovei, Munteniei și Dobrogei primiseră ordine de evacuare. Frontul înainta, cu grozăviile lui. Bombardamente rusești începuseră în estul țării. Refugiați din Basarabia, Bucovina și Moldova erau comasați în București și așteptau ordinele de repartizare în satele Olteniei. Formalitățile au fost îndeplinite ireproșabil în două zile și pornirea spre Oltenia a convoaielor de trenuri cu evacuați fusese fixată pentru 4 aprilie. Garniturile de lungime maximă, pline de adulți cu boccele și copii, plecau din Gara de Nord spre București Triaj ca să facă loc la peron altui tren, tot în aceeași direcție. Gara era plină până la refuz de oameni necăjiți căutându-și locurile înscrise pe tichete. Părintele cu soția și cei patru copilași erau în unul din primele trenuri care tocmai ieșea din Triaj, când a început monoton urletul sirenei de alarmă aeriană. Trenul s-a oprit. Era o zi minunată. Toate livezile erau albe de floare. De prin satele mărginind terasamentul căii ferate, corcodușii, scorușii și porumbacii râdeau în straie de sărbătoare. La sfârșitul săptămânii urmau să vină Floriile. Sirenele au amuțit, lăsând văzduhul într-un fel de vibrație continuă, un fel de bâzâit grav, amplificat într-atât încât nu-ți puteai da seama dacă zgomotul se produce în afară sau este al unei mașinării diabolice împlântate chiar în creierul tău. Conductorii invitau pasagerii să coboare din tren și să fugă în păduricea care se vedea la mai puțin de o sută de metri. Părintele cu ai lui au rămas în tren. Bombardierele grele americane se îndreptau hotărâte spre București; doar unul s-a coborât mai jos, încercând să-i mitralieze fără succes pe nenorociții care își căutau adăpost sub frunzișul străveziu de aprilie. Au bombardat atunci Triajul, Gara de Nord și cartierul gării. Mii de refugiați din estul țării și-au găsit moartea într-o singură dimineață. Cimitirele Bucureștiului nu i-au încăput. Când mergi de la București spre Călărași, în câmp deschis, un cimitir larg, sărac împrejmuit, poartă numele de „4 aprilie". Acolo și-au găsit adăpost veșnic mulți din cei care încercaseră să fugă din fața invaziei rușilor bolșevizați. La școală nu am învățat despre asta, pentru că în manualele de istorie nu scria nimic în acest sens. Mai târziu am citit în cărți despre cum au fost bombardați refugiații și civilii din Dresda, dar despre 4 aprilie 1944 și refugiații din Iași și Dorohoi, din Cernăuți și Chișinău, din Botoșani și Hotin, niciun cuvânt."
Am consultat surse prezentând datele cunoscute cu caracter istoric militar și tehnic, ca de exemplu cărticica Bombardamentele americane asupra României de Șerban Constantinescu (Muzeul Național de Istorie, 1995, 54 p.) sau un articol cu același subiect de Mihai Pelin (Almanah Luceafărul, 1985, p.168-194). Este de reținut că atacul din 4 aprilie era începutul unor valuri de bombardamente masive asupra României, cu deosebire asupra Bucureștiului și regiunii petrolifere din județul Prahova. Încă din 3 aprilie s-a semnalat un zbor de recunoaștere american deasupra Bucureștiului. Fără îndoială că tipul de acțiune aeriană descris în aceste lucrări înscria România în modul de a purta războiul aerian practicat de Aliați. Scopul: distrugerea sistematică a așezărilor umane, pentru a obține faimoasa „capitulare fără condiții", stabilită drept condiție de încheiere a ostilităților (care mai mult a prelungit dezastrul războiului, fiind vorba de un popor disciplinat ca cel german). Din păcate, bombardarea populației civile făcea parte din doctrina strategică, covorul de bombe aruncat pe orașe și mitralierea oamenilor de la mică altitudine (care s-a produs și în zona Ploiești) au fost tactici ordonate sau permise tacit pentru distrugerea moralului populației adverse. În privința mitralierii civililor, un aviator capturat a declarat că ea nu era permisă, dar piloții „își descărcau nervii". Războiul atinge excese, care devin apoi tot mai practicate de ambele părți.
Bombele lansate de la 6500-7000 de metri de 170 de avioane asupra Gării de Nord și triajului Chitila au lovit și cartierele învecinate. Un coleg de serviciu, care avea 18 ani în 1944, a făcut parte din echipele trimise în zonă ca să dea ajutor și mi-a spus că spectacolul era îngrozitor: a văzut cum în niște curți erau aduse și tasate cadavre, laolaltă cu mâini și picioare desfăcute de trupuri. În orice caz, seria bombardamentelor inaugurată la 4 aprilie 1944 a avut în România un efect devastator asupra moralului populației. În interiorul țării,românii nu trăiseră chiar prost, deși pe front se murea. Aviatorii prizonieri la noi au primit tot timpul stipendiul bănesc garantat prin Convenția de la Geneva; eram cu toții filoapuseni, dudui din lumea bună duceau atenții aviatorilor americani încartiruiți la Timiș, dar iată că lucrurile începeau să apară mult mai serioase. Este limpede că numărul celor uciși la 4 aprilie 1944 a fost destul de mare, dacă a fost necesară amenajarea a două cimitire, din care unul și astăzi se cheamă „4 Aprilie". Acesta, situat pe Calea Giulești, imediat după Podul Grant, mergând spre ieșirea din oraș, aproape de șinele ferate ce ies de la gara Basarab, își are și el în istorie partea de ocultare pe care o au multe cimitire din vremea războiului. Pe harta turistică a orașului București din anul 1982 sunt indicate cimitirele cu numele lor (Bellu, Israelit, Reînvierea etc.), numai „4 Aprilie" este doar o pată verde fără nume. În prezent, el apare din nou cu numele său „popular": „4 Aprilie". Și la cimitirul „Străulești 2" se putea da un nume pe o parcelă apărută după mineriada din 1990, unde erau zeci de cruci pe care scria „neidentificat" (astăzi ele au dispărut). Tot atât de limpede pare că cifrele comunicate după 4 aprilie 1944, ca ale oricărui comunicat oficial, sunt atenuate: mă tem că în ele se cuprind (ca și la cutremure) doar cei identificați, de regulă bucureșteni (ca actorul Vasile Vasilache), și nu și numele multor refugiați veniți din nordul țării în zona gării. Cifrele de mai jos includ victimele și pagubele cumulate cu cele ale următoarelor bombardamente americane asupra Bucureștiului făcute în 15 aprilie 1944, când a fost atacat chiar centrul orașului (zona Palatului regal și clădirii Telefoanelor, Universitatea, cimitirul Sf. Vineri etc.) și în 21 și 24 aprilie. Comandamentul Militar al Capitalei comunică pentru luna aprilie în București un total de: 2942 morți; 2126 răniți; 1892 clădiri distruse; 1489 clădiri avariate. Este un moment intrat în istoria scrisă șine scrisă a Capitalei țării.
Există multe episoade sângeroase și nedrepte în cel de-al doilea război mondial, care au generat victime dintre care multe rămase anonime, suflete nevinovate a căror pomenire merită să fie mereu săvârșită, mai ales că altfel amintirea lor se pierde ca un abur în nimic.
Sursă: https://www.revistamemoria.ro/bombardamentul-din-4-aprilie-1944-de-la-bucuresti/