Cimitirul „4 Aprilie”
Adresă
Calea Giulești nr. 103, Sector 6:
Informații despre gropile comune
31 Ianuarie 2026 - Procesul de înscriere în cartea funciară a terenului aferent Cimitirului 4 Aprilie a fost finalizat (link: extras-carte-funciara.pdf), iar în prezent parcurgem pașii necesari pentru edificarea troiței (demers început în 2019), cu speranța ca aceasta să fie amplasată, în cursul acestui an, în locul cuvenit de atât de mult timp.
Pașii administrativi pentru construirea troiței:
stabilirea regimului juridic al terenului
obținerea certificatului de urbanism (stadiul curent)
avize și acorduri cerute prin CU
elaborarea proiectului tehnic
obținerea autorizației de construire
execuția lucrării
sfințirea troiței
De-a lungul timpului, discutând cu aceste instituții:
- Primăria Sectorului 6 ( 1 , 2 , 3 , 4 , 5 );
- Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 6 ( 1 , 2 );
- Primăria Municipiului București:
- Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic București;
- Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public ( 1 );
- Direcția Asistență Tehnică și Juridică ( 1 );
- Direcția Cultură, Învățământ și Turism ( 1 , 2 );
- Direcția Generală de Poliție Locală și Control ( 1 , 2 );
- Direcția Patrimoniu ( 1 , 2 , 3 , 4 , 5 , 6 , 7 , 8 , 9 , 10 , 11 , 12 , 13 , 14 , 15 , 16 , 17 , 18 , 19 , 20 );
- Direcția Relații cu Publicul și Registratură ( 1 , 2 , 3 , 4 , 5 );
- Serviciul Arhivă Acte Administrative ( 1 ),
- Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic București;
- Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” ( 1 , 2 , 3 , 4 ),
- Serviciul Municipiului București al Arhivelor Naționale ( 1 , 2 , 3 , 4 , 5 , 6 , 7 ),
- Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane ( 1 , 2 , 3 , 4 );
- Oficiul Național pentru Cultul Eroilor ( 1 );
- Patriarhia Română:
- Biserica Reformată din România - Eparhia Reformată din Ardeal ( 1 );
- Protopopiatul Reformat din Brașov ( 1 , 2 , 3 );
- Biserica Reformată din București - Parohia Reformată din București ( 1 , 2 , 3 );
- Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București
- Secretariatul de Stat pentru Culte ( 1 );
- Ministerul Finanțelor ( 1 , 2 , 3 , 4 , 5 );
au rezultat următoarele informații:
- există dovada că victimele bombardamentelor aeriene din 4 Aprilie 1944 (și aici ne referim la cadavrele neidentificate și la cele nereclamate de familii) au fost înmormântate în Cimitirul Calvin din Calea Giulești nr. 103, Sector 6;
- există dovada exproprierii unei porțiuni de teren cu suprafața de 5418,66 mp din Cimitirul Calvin (proprietate a Comunității Calvine), expropriere făcută prin decizia Primarului General al Capitalei;
- nu există niciun document care să ateste o strămutare a acestor victime.
Prin urmare, concluzia noastră este că trupurile celor decedați sunt acolo unde au fost de la început și anume în incinta Cimitirului Calvin.
Anunț din ziarul Curentul, anul XVII, Nr. 5806, Sâmbătă, 15 Aprilie 1944
„Procuror Constantin Gaman de la Tribunalul Bălți anunță că, neputând executa deshumarea din groapa comună unde a fost îngropată de autorități, în urma bombardamentului, în lipsa sa, care se găsea mobilizat, cât și a restului familiei refugiată din Moldova în diferite localități din țară, a scumpei și de neprețuit soție Profirica Ionescu-Gaman, doctor în medicină, 25 de ani, și a soacrei sale Eufrosina Ionescu, pensionară 55 de ani, refugiate din Iași, se va oficia la groapa comună de la cimitirul Calvin, șoseaua Giulești No. 91, un parastas în ziua de 14 Aprilie, orele 15 și unul în ziua de 15 Aprilie la Pâinea Zilnică din calea Griviței No. 260 și roagă rudele, colegile și colegii, cât și cunoscuții a lua parte.”
