Cea mai mare tragedie din istoria Bucureștiului

Marți, 4 Aprilie 1944, orele 13:45. În câteva minute, aviația americană a săvârșit un adevărat masacru asupra civililor români: aproximativ 3.000 de morți, 2.500 de răniți și alte mii de vieți distruse, fără nici o justificare militară. Foarte mulți dintre cei care-au murit au sfârșit într-o groapă comună, iar azi nu au nici cruce și nici lumânare la căpătâi. Anii au trecut, iar uitarea s-a așternut atât peste ei, cât și peste această nenorocire ce s-a abătut asupra Neamului nostru. Ca urmași ai celor trecuți la cele veșnice avem datoria creștinească să-i readucem în memoria noastră și să le spunem că nu i-am uitat!

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

În fiecare zi. 4 Aprilie 1944

Ziua cea mai grozavă pe care a trăit-o Capitala noastră. Draga noastră Capitală pe care au muncit-o înaintașii noștri, unde s-au plămădit destinele țării noastre tinere ca stat, unde tristețile și bucuriile ne plimbau pe străzile ei.

Era o zi frumoasă de primăvară. Cu cer senin, cu soare mult. Prin curțile străzilor, cei dintâi muguri se aninaseră îndrăzneți și tineri de ramurile liliacului. Și parcă era un făcut: în dimineața aceea toate păreau frumoase. Mai frumoase ca oricând.

Nimic nu vestea grozăvia care avea să vină în întâiul ceas al după-amiezii. Nici măcar o presimțire. Doar un coleg mai în vârstă a spus în dimineața aceea:
– Priviți la data zilei de azi: 4-4-1944… Prea mulți de „patru”… Astăzi se va întâmpla ceva…

Și ceva ce s-a întâmplat am văzut. Am văzut și am trăit cu vârf și îndesat. Timp de o oră, moartea a fâlfâiat atotputernică și îngrozitoare, nebună pe străzile capitalei. Au curs pumni de sânge nevinovat din vieți tinere. Din vieți spre apusul vieții și printre aceste boabe de viață frântă, întuneric de trăsnet și smoală… Care cădeau dintr-un cer senin, primăvăratic, svelt de prospețime… Înalt…

Mă gândesc la acei doi mari cronicari ai Bucureștilor: Ionescu Gion și Constantin Bacalbașa… Ce-ar zice ei să vadă azi capitala pe care au evocat-o atât de plastic cu toate întâmplările și zbaterile ei după acest iureș de foc și fier turnat din nebunia păsărilor morții?

Cred că condeiul lor ar scrâșni pe hârtie…

Așa cum ne scrâșnește azi, nouă, același condei sub povara amintirii atât de neagră și atât de grea… Și atât de proaspătă!

Cronicarul de mâine al vieții capitalei noastre care va evoca aceste clipe de teribilă trăire, ziua de 4 Aprilie 1944, nu va putea scrie decât cu pumnii încleștați. Mai ales dacă va fi martor la această mare dramă.

Am văzut copii morți… Mulți copii… Alții întregi, alții sfârtecați… Unii împreună cu părinții lor… Am văzut mame înnebunite de durere, alergând de-a lungul străzilor fără nici o țintă… Am văzut case întregi spulberate. Case care odinioară însemnau viața întreagă a unui om: cuibul lui de lumină și drag, prefăcut în mormane de ruină… Am văzut animale îndobitocite de cele trăite, privind șters, fără vlagă și tresărind la cea mai mică mișcare din jurul lui…

Asta pentru puțin timp… Epoca tranziției de la o stare la alta. Pe urmă totul s-a încleștat într-o demnă stăpânire de sine. Disciplina și sănătatea sufletească au biruit până în cele din urmă…

București drag… Ai primit pe frunte cununa de erou… Te-ai ridicat mai sus decât tine. Ai știut să te birui, să te reculegi și să primești botezul de foc și fier… A fost greu acest examen, poate prea greu, dar l-ai trecut mândru. Hotărât!…

Înfloriseși frumos sub ochii noștri… Vor veni însă vremuri de pace și te vom înflori mult mai frumos decât ai fost. Ne-or cere asta morții tăi din 4-4-1944!…

Sursă: Biblioteca Națională a României