Cea mai mare tragedie din istoria Bucureștiului

Marți, 4 Aprilie 1944, orele 13:45. În câteva minute, aviația americană a săvârșit un adevărat masacru asupra civililor români: aproximativ 3.000 de morți, 2.500 de răniți și alte mii de vieți distruse, fără nici o justificare militară. Foarte mulți dintre cei care-au murit au sfârșit într-o groapă comună, iar azi nu au nici cruce și nici lumânare la căpătâi. Anii au trecut, iar uitarea s-a așternut atât peste ei, cât și peste această nenorocire ce s-a abătut asupra Neamului nostru. Ca urmași ai celor trecuți la cele veșnice avem datoria creștinească să-i readucem în memoria noastră și să le spunem că nu i-am uitat!

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

Galațiul, în flăcările ultimului război mondial: Paștele 1944: „ouă" roșii de sânge din URSS!

Al doilea atac aerian asupra Galațiului, după cel din ´41, a avut loc pe 16 aprilie 1944, în prima zi de Paști, un „cadou” special de la ateii sovietici: un bombardament, pe care copilul de atunci, mai târziu pilotul militar Petrache Moraru, nu-l va uita niciodată, din cauza imaginilor atroce chiar și pentru cineva matur, hârșâit în războaie! „Au existat în permanență avertismente că ne bombardează. Noi ziceam că era Coloana a cincea (agentura nazistă, n. red.) care făcea treaba asta, dar de Paști [rușii] au spus la radio: „Faceți voi cozonaci, că ouăle le aducem noi” - adică bombele. Erau foarte puține aparate de radio pe atunci, dar veștile circulau. Un vecin avea aparat - lucra la Uzina electrică, era mai avut oleacă. El îi dădea drumul tare și se auzea și prin vecini.”

Bombardament pe Poșta Veche

„Era chiar de Paști, seara. Rușii au lansat șapte parașute luminoase, cam deasupra străzii Mihai Bravu, unde strada face curbura spre Gară. Când am ieșit noi afară, luminau. Pe Poșta Veche era o unitate germană, de transport al avioanelor căzute, irecuperabile, pentru piese. Și pe străzile din jur erau vreo șapte avioane demontate - aripi, bucăți de fuselaj, puse pe niște trailere auto, cu care se duceau în gară. Rușii or fi crezut că sunt avioane bune și au bombardat…”

Nunta însângerată, copilul spulberat

Copilul Petrache a văzut cu ochii lui cum se trece, înfiorător, viața altui copil, mai mic, pe care îl și știa: „Era un copilaș micuț, îl creștea bunica lui. Ea avea o tărăbuță, de la ea cumpăram borș, zarzavaturi, o cunoșteam… Copilul tocmai voia atunci să intre pe Poșta Veche, spre lăptăria lui Puiu (un oltean care avea alături și cârciumă, mort și el într-un bombardament, n.red.) și suflul l-a luat de jos, l-a izbit cu capul de un perete tocmai sus, la streașină! Corpul i-a căzut apoi jos… Bunica lui a încercat și ea tot atunci să coboare scara, să iasă din casă în stradă, și [bomba] a omorât-o chiar în ușă acolo!” Cumplite imagini pentru un copil de 13 ani, martor la așa grozăvii! Sunt imagini pe care dl Moraru nu le uită nici acum, la 81 de ani.

Amintirea unei nunți, care ar fi trebuit să fie una luminoasă, depășește închipuirea unui maestru în literatură horror: „Și mai tragic a fost că tocmai era o nuntă acolo. Erau undeva două rânduri de case, între ele un spațiu de-un metru și în clipa în care a văzut că face explozie bomba, mireasa a ieșit din cameră și a vrut să se ducă la adăpost, unde aveau un tranșeu săpat. Și a prins-o bomba - a rupt-o în trei. A rămas însă acolo în ușă, cu picioarele separate, cu corpul tăiat în două.” Dacă ar fi rămas în casă, scăpa, deși un alt gălățean a murit chiar în casă, la bombardament, lovit de o schijă, își mai amintește pensionarul. Altă dramă, însă: „Iar mirele o aștepta și pe ea la tranșee, în loc să coboare. Pe el l-a lovit o singură schijă, una mică, dar exact aici, în frunte. A căzut mort pe spate… Astfel, doi tineri au fost legați nu pe viață, ci pe moarte, iar nunta lor a devenit priveghi, plânși de nuntașii care au mai scăpat, căci și din nuntași au mai fost omorâți atunci…”

Sursă: Viața Liberă