Cea mai mare tragedie din istoria Bucureștiului

Marți, 4 Aprilie 1944, orele 13:45. În câteva minute, aviația americană a săvârșit un adevărat masacru asupra civililor români: aproximativ 3.000 de morți, 2.500 de răniți și alte mii de vieți distruse, fără nici o justificare militară. Foarte mulți dintre cei care-au murit au sfârșit într-o groapă comună, iar azi nu au nici cruce și nici lumânare la căpătâi. Anii au trecut, iar uitarea s-a așternut atât peste ei, cât și peste această nenorocire ce s-a abătut asupra Neamului nostru. Ca urmași ai celor trecuți la cele veșnice avem datoria creștinească să-i readucem în memoria noastră și să le spunem că nu i-am uitat!

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

Profesorul universitar Ion Hudiță


Conferențiarul universitar Ion Hudiță, viitor ministru al agriculturii și al domeniilor publice, nota că în cursul dimineții a fost la Universitate, unde a discutat cu rectorul Horia Hulubei, după care a decis să se întoarcă acasă în cartierul Vatra Luminoasă. „De-abia m-am urcat în tramvai – era unu și un sfert – și s-a auzit alarma. Când să trecem de Piața Brătianu, sergenți de stradă și un comisar au oprit toate tramvaiele, invitând lumea să se adăpostească unde poate. Mă îndrept spre Piața Rosetti și văzând toată lumea alergând îngrozită, m-am adăpostit în gangul unei clădiri vechi.”

„Vai de bieții refugiați din Moldova, care după ce și-au părăsit gospodăriile, își văd acum pierdute în Gara de Nord puținele lucruri pe care le mai putuseră salva.”

În Jurnalul său scria că a văzut avioanele „care treceau în valuri strălucind în lumina soarelui ca niște păsări de argint lucios. Aud zgomot de bombe care explodau în apropiere, precum un fum alb în direcția avioanelor, de pe urma exploziei șrapnelelor trase de artileria antiaeriană, de pe acoperișul blocului Societății Mica.”

„Am văzut pe Bulevardul Pake, aproape de Calea Moșilor, ambele trotuare pline de geamuri sparte, iar sergenții de stradă încercând să împiedice trecerea pietonilor, de frică să nu se prăbușească pereții clădirilor. Am văzut casa lui Tașcă; avea toate ferestrele sparte și un balcon dărâmat. Am ajuns acasă pe la ora trei. Ai mei observaseră de la fereastra sufrageriei, împreună cu soacră-mea, sutele de avioane care străluceau în soare.

De la Calea Moșilor până la Vatra Luminoasă n-a căzut nici o bombă. Până la ora 4 am aflat la telefon dezastrul din oraș, în special cartierul Grivița și Gara de Nord. Pe la 5 vine Mielu Mihăiescu cu mașina să vizităm atelierele și garajele Societății pentru a vedea ce stricăciuni a produs bombardamentul. În Cobălcescu, clădirea n-a suferit nimic afară de ferestre, sparte toate. La Hotel Ambasador, a căzut o bombă chiar pe trotuar, spărgând toate ferestrele fațadei, precum și ale Centralei noastre.”