Lt. aviator John McCormick
„„Eram într-o formație de șase avioane care zburau la joasă altitudine. Liderul formației a virat brusc la dreapta, ceea ce ne-a lăsat cumva descoperiți… Eu eram în ultimul avion din formație și am fost doborât de un Messerschmitt [109 – n.n.]. Toți din formație fuseseră doborâți deja. Avionul de vânătoare mi-a distrus două dintre cele patru motoare și bombardierul a luat foc. Operatorul radio și unul dintre mitraliori erau în partea din față a avionului și au fost uciși pe loc. Mitraliorul din cupola de sus a rămas fără muniție, dar a continuat să miște mitraliera ca să mai sperie avioanele de vânătoare. Nu și-a părăsit postul și a fost ucis și el. Am pierdut cinci oameni atunci. Avionul luase foc și intrase în picaj. Am pierdut controlul și nici măcar nu ne puteam mișca mâinile din cauza forței gravitaționale… Când avionul a intrat în vrie și se îndrepta spre pământ, copilotul și cu mine am sărit prin partea dreaptă și am putut să ne deschidem parașutele, în timp ce cei care au sărit prin stânga au fost zdrobiți de fuzelaj. Când mi-am deschis parașuta am observat că din ea lipsea o bucată și m-am gândit că nu fusese împăturită bine. Dar apoi am înțeles că asta se întâmplă cu parașutele atunci când sunt deschise la viteză prea mare. S-a sfâșiat complet. Pe măsură ce mă apropiam de pământ încercând să trag aer în piept, pentru că plămânii erau plini de fum, un avion a trecut pe lângă mine și m-am gândit că este chiar avionul care m-a doborât. Mă gândeam că o să mă împuște și mă pregătisem să simt niște gloanțe, dar a virat dreapta și mi-a făcut cu mâna. Era un Messerschmitt, dar nu știu dacă pilotul era român sau german. Deci, poveștile cum că trăgeau în cei care se parașutau nu erau cu totul adevărate. Mă apropiam destul de repede de pământ și am văzut un câmp arat, undeva lângă un orășel. O țărancă m-a văzut și a luat-o la fugă. Am lovit pământul destul de tare. Piciorul drept mă durea foarte rău și nu puteam să merg. Am rămas întins pe pământ și când am ridicat privirea am văzut niște țărani. Purtau căciuli de blană și aveau furci și puști, iar unul dintre ei mi s-a adresat: «Deutsch?» Mă întrebase dacă sunt german și am dat din cap că nu. «Ingles?» Nici. «Americanski?» Am dat din cap că da. În momentul acela omul m-a îmbrățișat și a zis «prietene». Am fost doborât undeva în apropiere de Dunăre și mă gândeam că nu mă mai aflu în România, ci în Bulgaria sau în Iugoslavia. Toată lumea era fericită și omul acela m-a dus într-un oraș…””