Radu Mihai Dimăncescu
Între alții, tânărul Radu Mihai Dimăncescu s-a deplasat cu bicicleta spre gară imediat după ce zgomotul avioanelor a dispărut. Impresionat, peste ani acesta își amintea: „Am luat-o în primul rând prin Piața Domeniilor. Pe strada aviator Stâlpeanu și pe bulevardul Filantropia am văzut mai multe membre aruncate de suflul bombelor. Îmi amintesc și acum de mâna dislocată a unei femei. Avea inelele pe degete. Am pedalat pe Filantropia spre Banu Manta. Pe drum am fost atras de lumea care alerga pe strada Karol Knappe (paralelă cu Virgil Pleșoianu), unde erau înșirate proaspăt, pe trotuar, vreo 20-30 de trupuri, victime ale suflului bombelor căzute în vecinătate. Vecinii aduseseră lumânări care ardeau direct pe trotuar. Am ajuns pe Titulescu. Erau oameni uciși din cauza suflului. De-a lungul căii ferate, la Basarab și Gara de Nord, șinele erau în poziție verticală și torsionate. Magazinele de pe Calea Griviței ardeau, încât cu greu te puteai adăposti pe firul drumului (străzii). Fierbințeala dezastrului dogorea dinspre ambele trotuare. De la Gara de Nord spre oraș nu fusese înregistrate nicio avarie. În schimb, înspre Chitila și Bucureștii Noi, trenurile fuseseră parcă răsucite în aer.”