Cea mai mare tragedie din istoria Bucureștiului

Marți, 4 Aprilie 1944, orele 13:45. În câteva minute, aviația americană a săvârșit un adevărat masacru asupra civililor români: aproximativ 3.000 de morți, 2.500 de răniți și alte mii de vieți distruse, fără nici o justificare militară. Foarte mulți dintre cei care-au murit au sfârșit într-o groapă comună, iar azi nu au nici cruce și nici lumânare la căpătâi. Anii au trecut, iar uitarea s-a așternut atât peste ei, cât și peste această nenorocire ce s-a abătut asupra Neamului nostru. Ca urmași ai celor trecuți la cele veșnice avem datoria creștinească să-i readucem în memoria noastră și să le spunem că nu i-am uitat!

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

Primăria Municipiului București. Secretariatul General. 23 Octombrie 1944. PROCES-VERBAL

PROCES-VERBAL

Astăzi, 23 Octombrie, Anul 1944

Noi, Primarul Municipiului București și Secretarul General al Municipiului București, constatăm prin aceasta că s-a afișat pe ușa acestei primării Deciziunea Nr. 27206 RG/90 Lc./944, prin care se declară de utilitate publică și cu caracter de urgență a lucrărilor pt. înființarea Cimitirului în care s-au înmormântat victimele bombardamentelor, situat în actualul Cimitir Calvin din Șos. Giulești și exproprierea în acest scop a unei porțiuni de teren fără construcțiuni în supr. de 5418,66 m.p. denumit Cimitirul Calvin în Șos. Giulești, proprietatea Comunității Calvine, potrivit cererii făcută cu lucrarea înregistrată a No. …

Primarul Municipiului,

N.D. Christescu

p. Secretar General: C. Iliescu


Md. 346 c. 60 A - Tip. Presa D. Andreescu

Sursă: Serviciul Municipiului București al Arhivelor Naționale