Roma și București, comparație a comemorării victimelor civile ale bombardamentelor anglo-americane din cel de-al Doilea Război Mondial
Anual, la 4 aprilie, București comemorează victimele civile ale bombardamentelor anglo-americane din 1944, asupra cartierului Grivița și zonei Gara de Nord, atac soldat cu peste 3.000 de morți și 2.500 de răniți. Deși evenimentul este unul de relevanță națională, atât prin dimensiunea atacului suferit de Capitala Țării, cât și pentru numărul considerabil de victime în rândul civililor, comemorarea este una atât de restrânsă încât s-ar putea susține că este vorba de o întâmplare privată, lipsind cu desăvârșire orice ceremonie sau participare din partea autorităților.
Întâmplarea a făcut să aflăm că și o altă capitală europeană, Roma, a fost bombardată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mai exact un an mai devreme, la 19 iulie 1943, iar asemănările cu București, de la dimensiunea orașului la contextul de atunci și din prezent, ne-a împins inevitabil la un paralelism asupra felului în care aceste tragice evenimente sunt trăite în cele două capitale.
De altfel, Italia și România au fost țări aliate în cel de-al doilea război mondial și continuă să fie și în prezent, aderând ambele la NATO. Mai mult, precum București și Roma a suferit bombardamente asupra unui cartier lângă gara feroviară centrală, cartierul San Lorenzo adiacent Stazione Termini, numărul victimelor de asemenea fiind comparabil, de 3.000 morți și 11.000 de răniți. Mai trebuie precizat că, în urma primului raid aerian, Roma a fost declarată drept „oraș deschis” – și datorită inestimabilului patrimoniu arheologic și arhitectural care trebuie de asemenea apărat – ceea ce nu a împiedicat însă anglo-americanii la alte atacuri din cer, ajungând la un total de 51 de bombardamente până la sfârșitul războiului.
În 2023, capitala italiană a comemorat 80 de ani de la tragicele bombardamente asupra sa, o aniversare care merită o atenție deosebită, susținem noi, și nu doar pentru că anul acesta este rândul Bucureștiului să comemoreze borna de 80 de ani de la sângerosul atac. În fapt, analizând mai îndeaproape felul în care la Roma trăiesc acest aniversar, identificând actorii politici și ai societății civile care au omagiat evenimentul și, în general, proporțiile pe care acesta le-a dobândit, este posibil să înțelegem de ce la București un eveniment similar are un profil instituțional inexistent, ba chiar mergându-se în direcția opusă și omagiind nu memoria victimelor civile ci cea a piloților anglo-americani care au fost, în mod legitim, doborâți de antiaeriana română.
Comemorarea memoriei victimelor civile ale bombardamentelor din ultimul război mondial este un eveniment serbat oficial de către Primăria Municipiului Romei, prin depuneri de flori în locuri simbolice, prin evenimente culturale împreună cu asociațiile civice – organizându-se proiecții video, expoziții fotografice, prezentări de carte, implicând școlile locale – dar și denominând parcuri, precum „Parco dei Caduti del 19 Luglio 1943” în inima cartierului San Lorenzo, sau ridicând monumente precum „Monumento ai Caduti del 19 luglio 1943” în Parcul Tiburtino. Cu ocazia a 80-lea aniversar, menționat mai devreme, evenimentul a văzut, pe lângă participarea Primarului Romei, Roberto Gualtieri, chiar și pe Președinte Republicii italiene, Sergio Mattarella, ambii ținând cuvântări și aducând un omagiu floreal și totodată luând parte la o rugăciune comunitară susținută de preotul paroh din zona respectivă. De altfel, toate bisericile din zonele lovite de bombardamente, în ziua aniversării bat clopotele pentru un minut, amintind astfel printr-o manieră sugestivă tragicul eveniment.
Roma ne învață că a comemora memoria victimelor civile nu este un act „anti-atlantist”, Italia găzduind peste 100 de baze USA, ceea ce nu împiedică reprezentanții instituțiilor de Stat să ia parte la un asemenea eveniment care rămâne departe de-a dobândi conotații politice. Mai mult, deși scena politică italiană este una cu mult mai polarizată decât cea din România, în jurul acestor date are loc o pacificare care responsabilizează figurile politice la rolul lor instituțional. Memoria victimelor este cinstită atât de Stat, care le-a închinat un monument în fața căruia anual au loc ceremonii de depuneri de flori și cuvântări din partea reprezentanților primăriei, de către Biserică, prin rugăciuni și baterea clopotelor la ora la care a avut loc primul bombardament și, în fine, de către societatea civilă, prin diferite evenimente culturale. Roma pare mai puțin complexată față de Partenerul Strategic decât București care, foarte probabil, simte aderarea la NATO din 2004 ca o favoare pentru care trebuie să fie recunoscător.
Actualmente în București nu există nimic din cele descrise mai sus. Data de 4 Aprilie nu se bucură de nici o solemnitate din partea Primăriei Municipiului București și nici de către Primăria Sectorului 1, pe raza căruia s-au consumat marea parte a bombardamentelor. București, deși are două monumente închinate militarilor americani căzuți la datorie atacând România, unul în Cișmigiu, inaugurat în 2002 și celălalt în parcul Kiseleff, dezvelit în 2007, nu are nici o placă care să amintească masacrul civililor români. Acest fapt este cu atât mai revoltător cu cât anual, în fața celor două sculpturi, ambasada SUA organizează ceremonii cu prezența reprezentanților MApN.
Prezența celor două monumente confirmă, în primul rând, relevanța evenimentului nu doar pentru zona de nord a Capitalei, ci la nivelul întregului Municipiu București și chiar la nivel național, sculpturile fiind așezate în zone diferite decât cel interesat de bombardamente, iar la inaugurarea lor participând chiar Primul Ministru al României de la acea vreme, Adrian Năstase – pe care îl cităm ca autor al infamiei – împreună cu ambasadorul american în România.
În al doilea rând, monumentele în chestiune sunt un indiciu de o raportare la acest eveniment care s-ar putea descrie ca fiind cel puțin lipsită de logică. Citându-l pe istoricul Manuel Stănescu, „Vă închipuiți, păstrând proporțiile, cum ar arăta la Londra un monument dedicat aviatorilor germani, la Hiroshima unul dedicat celor americani și la Dresda britanicilor?”. Și nu în ultimul rând, lipsa comemorării unor căzuți în război, cu atât mai mult civili, denotă distanța considerabilă între decidenții politici și cetățeni, cei dintâi fiind nu doar insensibili față de un eveniment care a schimbat fața Bucureștiului și provocat mii de morți, dar și nepăsători de repercusiunile la nivel de popularitate în fața alegătorilor, ca și cum legitimitatea numirii lor în funcție s-ar trage din alte surse decât cea democratică.
Aniversarea de la 4 Aprilie ne permite să înțelegem că există ceva de nefiresc, sau chiar autolezionist, în felul în care decidenții politici gestionează res publica și își comemorează morții, iar acest lucru trebuie să se schimbe prin noi înșine.