Cea mai mare tragedie din istoria Bucureștiului

Marți, 4 Aprilie 1944, orele 13:45. În câteva minute, aviația americană a săvârșit un adevărat masacru asupra civililor români: aproximativ 3.000 de morți, 2.500 de răniți și alte mii de vieți distruse, fără nici o justificare militară. Foarte mulți dintre cei care-au murit au sfârșit într-o groapă comună, iar azi nu au nici cruce și nici lumânare la căpătâi. Anii au trecut, iar uitarea s-a așternut atât peste ei, cât și peste această nenorocire ce s-a abătut asupra Neamului nostru. Ca urmași ai celor trecuți la cele veșnice avem datoria creștinească să-i readucem în memoria noastră și să le spunem că nu i-am uitat!

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

Articole

FOTO / 80 de ani de la bombardamentul asupra Brașovului! Cum a avut loc atacul în care 200 de oameni au murit după ce avioanele americane au acoperit orașul

4 Aprilie 1944

Se împlinesc 80 de ani, de când în Duminica de Paști, a zilei de 16 aprilie 1944, între orele 11.05 – 11.15 a fost bombardat pentru prima oară Brașovul. Informațiile conținute de Jurnalul de război al Misiunii Militare germane, confirmate și completate de raportul Consulatului maghiar din Brașov, datat 28 aprilie 1944, menționează că peste 60 bombardiere, B-24 Liberator și B-17 Flying Fortress, precum și avioane de vânătoare P-38 Lightning și P-51 Mustang s-au năpustit fără milă peste orașul de la poalele Tâmpei. Au fost atacate și distruse parțial principalele obiective strategice: Fabricile IAR, Gara orașului cu Atelierele de reparații CFR, precum și Fabricile Astra, care la acea dată fabricau tunuri antiaeriene.

Continuă să citești…

București 4 aprilie 1944, revizuit și adăugit

4 Aprilie 1944

Invitați: dl. Alexandru Armă, istoric militar şi dl. Valentin Ștefănuț, martor al evenimentelor.

La 1 mai 1943 teritoriul național este străbătut pentru prima dată de bombardiere americane într-o tentativă de a paraliza extracția de petrol de pe Valea Prahovei. Având la dispoziție o bună apărare antiaeriană, românii și germani se apără înverșunat, operațiunea „Tidal wave” fiind mai degrabă un eșec.

Continuă să citești…

MARTOR - Bombardamentul de la 4 aprilie 1944 din București | PODCAST

4 Aprilie 1944

04 Aprilie 2024, 19:25

Bombardamentul din 4 aprilie 1944 a marcat istoria Bucureștiului în secolul XX.

La 80 de ani de la atacul devastator, Valentin Ștefănuț este unul dintre puținii supraviețuitori care mai pot relata astăzi despre bombardamentul trupelor aliate asupra Bucureștiului.

Un interviu semnat de Georgiana Petrache pentru seria MARTOR:

Continuă să citești…

Bombardamentul din 4 aprilie 1944, O tragedie bucureșteană - Lansare carte

Bombardamentul din 4 aprilie 1944
O tragedie bucureșteană

Continuă să citești…

Comemorare la 80 de ani de la bombardamentul asupra Bucureștiului din 4.4.1944. Recenzie

4 Aprilie 1944

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și al Preacuvioșilor Părinți ai Parohiei Parcul Călărași, azi, 4 Aprilie 2024, a fost săvârșită Slujba Parastasului în memoria victimelor civile ale bombardamentelor anglo-americane la care a fost supusă Capitala, începând cu 4 Aprilie 1944, țara noastră aflându-se atunci în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Comemorarea celor 80 de ani de la cumplita tragedie a început de dimineață cu Slujba Parastasului, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, iar la sfârșitul slujbei a luat cuvântul dl General Radu Theodoru, mărturisind experiența apocaliptică trăită personal sub bombele aliate și explicând caracterul punitiv al raidului. Slujba a continuat la Cimitirul 4 Aprilie, din Giulești, unde aproximativ 20 de participanți au aprins lumânări și au depus flori pe locul unde au fost săpate gropile comune pentru cele peste 3.000 de victime civile.

La căpătâiul celor pe care i-am pomenit se află de-acum și o cruce, amintind de însemnătatea acestui loc, cruce pe care nădăjduim ca Dumnezeu să ne ajute ca în viitorul apropiat să o înlocuim cu o troiță.

De asemenea, la ora 13:45, ora la care au început bombardamentele, clopotele mai multor Biserici din Capitală au răsunat îndelung, amintind suferința care s-a revărsat asupra Bucureștiului.

Continuă să citești…

București, 4 Aprilie 1944

Capitala României a fost bombardată, la 4 aprilie 1944, de aviația anglo-americană. Aproape 3000 de oameni și-au pierdut viața în acea zi de Paști, majoritatea în zona Gării de Nord.

Marius Simion și Sorin Teodorescu ne vorbesc despre evenimentele tragice de acum 80 de ani.

Continuă să citești…

Lansare de carte

4 Aprilie 1944

Vă invităm joi, 4 aprilie 2024, ora 19:00, la lansarea albumului de fotografie „Bombardamentul din 4 aprilie 1944. O tragedie bucureșteană”, ce va avea loc la Librăria Humanitas Kretzulescu, din Calea Victoriei nr. 45. Autorul albumului este dl Alexandru Armă, cercetător consacrat al istoriei aviației și autor al unui număr impresionant de cărți, studii și comunicări în reviste de specialitate.

Continuă să citești…

Parastas - Joi, 4 aprilie 2024

4 Aprilie 1944

Doamne, ajută!

Joi, 4 aprilie 2024, ora 09:45, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, va avea loc slujba de pomenire a victimelor bombardamentelor din 4 aprilie 1944.

Continuă să citești…

Roma și București, comparație a comemorării victimelor civile ale bombardamentelor anglo-americane din cel de-al Doilea Război Mondial

Anual, la 4 aprilie, București comemorează victimele civile ale bombardamentelor anglo-americane din 1944, asupra cartierului Grivița și zonei Gara de Nord, atac soldat cu peste 3.000 de morți și 2.500 de răniți. Deși evenimentul este unul de relevanță națională, atât prin dimensiunea atacului suferit de Capitala Țării, cât și pentru numărul considerabil de victime în rândul civililor, comemorarea este una atât de restrânsă încât s-ar putea susține că este vorba de o întâmplare privată, lipsind cu desăvârșire orice ceremonie sau participare din partea autorităților.

Continuă să citești…

Parastas pentru victimele bombardamentului din 1944

În urmă cu 79 de ani, România trecea printr-unul din cele mai tragice evenimente din istoria sa. Pe lângă conflictele armate din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în ziua de 4 aprilie a anului 1944, la ora prânzului, peste 300 de bombardiere intrau în spațiul aerian al țării noastre. A fost vizată zona centrală a capitalei și în mod special Gara de Nord. În urma flagelului, aproape 3000 de persoane și-au pierdut viața.

Continuă să citești…

Expoziția de fotografie „4 aprilie”, organizată în contextul Centenarului

4 Aprilie 1944

🇱🇻Cine își uită trecutul nu are viitor!

Marți, 4 aprilie 2023, CS Rapid vă invită la expoziția de fotografie „4 aprilie”, organizată în contextul Centenarului. Evenimentul va începe la ora 19.00 și va avea loc în foaierul Sălii Polivalente Rapid.

Continuă să citești…

Parastas - Marți, 4 aprilie 2023

4 Aprilie 1944

Doamne, ajută!

Marți, 4 aprilie 2023, ora 09:45, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, va avea loc un parastas în memoria victimelor bombardamentelor din 4 aprilie 1944.

Continuă să citești…

Modificări (ilegale?) survenite asupra Cimitirului 4 Aprilie, în perioada 2001 - 2022

Modificarea unei suprafețe de teren se poate dispune doar atunci când solicitantul este intabulat în cartea funciară asupra terenului.” (O. Puie, Regimul juridic al terenurilor, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 737.)

Continuă să citești…

Blindatele cerului și cavalerii lor

Blindatele cerului și cavalerii lor

Alexandru Arma vorbește despre deținuții americani din București și lipsa monumentelor pentru bombardamentele din România.

Continuă să citești…

Față în față cu Ion Cristoiu. Invitat Alexandru Arma

Urmăriți emisiunea „Față în față cu Ion Cristoiu”. Invitatul zilei este Alexandru Arma – istoric militar, specialist în istoria aviației.

Continuă să citești…

Biblioteca Națională a României - Imagini cu victimele bombardamentelor din București

4 Aprilie 1944

Continuă să citești…

Aviatorii anglo-americani multiplică atacurile de mitralieră contra civililor

4 Aprilie 1944

„Aviatorii anglo-americani multiplică atacurile de mitralieră contra civililor.” titrează ziarul francez „L’Ouvre” din 26 mai 1944 adăugând o corespondență din capitala României: „București. Aviația americană a atacat recent circulația civilă în România. Avioanele de vânătoare au mitraliat locuitori din Pitești care au fugit din oraș și au încercat să o apuce pe câmpurile din jur pentru a se adăposti.” În timp ce eroica Armată Română lupta pe frontul din Moldova pentru oprirea invaziei ruso-ukrainenilor înarmați până în dinți…

Continuă să citești…

Primul Comunicat al Armatei Române

4 Aprilie 1944

Desigur, bombardamentele devastatoare anglo-americane asupra cartierelor de locuințe și obiectivelor civile din capitala României București din 4 aprilie 1944, soldate cu mii de morți și răniți, se pot corela foarte clar cu acțiunile militare de pe Frontul din Bucovina și Basarabia. Anglo-americanii au vrut să dea și ei o lovitură - nimicitoare, decisivă moralului poporului român și Armatei Române după greaua lovitură a ocupării de către ruso-ukraineni a Cernăuțiului cu patru zile mai devreme și trecerea Prutului în zona de nord… Citiți pentru edificare Comunicatul Armatei Române apărut în cotidianul francez ”Paris Soir” pe 1 aprilie 1944.

Continuă să citești…

BUCUREȘTI oraș martir

4 Aprilie 1944

„BUCUREȘTI ORAȘ MARTIR” titrează cotidianul francez „Le Petit Parisien” după bombardamentele americane din 4 aprilie 1944 asupra cartierelor de locuințe și obiectivelor civile din capitala României:

Continuă să citești…

București, ROMÂNIA (4 aprilie 1944)

4 Aprilie 1944

Gara de Nord - aici au murit arși în vagoane peste 500 de refugiați români basarabeni, în urma bombardamentelor americane care au distrus și incendiat peste 1000 de vagoane ale triajului precum și depoul de locomotive, adăposturile atelierelor C.F.R. Orașul era plin de refugiați basarabeni, care fugeau înnebuniți de frică din fața înaintării Armatei Roșii.

Continuă să citești…

Ziua în care s-a dezlănțuit infernul

4 aprilie 1944. Era o zi de marți, cu soare, caldă. În Capitală se desfășurau exercițiile pregătitoare în cazul atacurilor aeriene. Sirenele sunau prealarma, apoi alarma propriu-zisă. La ora 10.30 a sunat prealarma. Bucureștenii, care ieșiseră pe străzi ca să se bucure de vremea frumoasă, nu s-au îngrijorat, pentru că exercițiul fusese anunțat în presă cu următoarea precizare: „Cu ocazia acestui exercițiu de prealarmare, activitatea nu-și va întrerupe cursul ei normal”[1]. Nimeni nu știa însă că, la aceeași oră, o formație de 350 bombardiere de tip B-24 și B-17, aparținând Forței 15 Aeriene a SUA, tocmai decolase din sudul Italiei, având ca obiectiv Gara de Nord, Atelierele CFR și triajul de la Chitila.

Continuă să citești…

Bucureștiul după marele bombardament din 4 Aprilie 1944

Bucureștiul și-a revenit greu după cel mai grav atac aerian din istoria sa. Publicistul Mihail Sebastian nota în jurnalul său, pe 8 aprilie 1944: „Patru zile după bombardament orașul este încă în plină nebunie. Buimăceala din primele clipe (nimeni nu știa exact ce este – nimeni nu-i venea să creadă…) s-a transformat în panică. Toată lumea fuge sau vrea să fugă. Pe străzi, la fiecare pas camioane, căruțe, trăsuri cu tot felul de boarfe, ca într-un imens și tragi-comic Sfântu Gheorghe. Azi au început să circule, pe ici, pe colo, câteva vagoane de tramvai. Majoritatea liniilor sunt încă blocate. Jumătate din oraș n-are lumină. Apă nu e. Caloriferele nu funcționează. Șiruri întregi de femei și copii cu găleți de apă vin de la diverse puțuri sau cișmele, unde se face coadă. Într-o oră (și nu cred că bombardamentul propriu-zis a durat o oră), un oraș de un milion de locuitori a fost paralizat în cele mai simple funcțiuni de viață”[1].

Continuă să citești…

4 Aprilie 1944 – Primul bombardament american asupra Bucureștiului

În ziua de 4 aprilie, odată cu îmbunătățirea situației meteo, este declanșat cel de-al treilea raid al aviației americane asupra teritoriului României și primul al ofensivei aeriene din anul 1944. Trebuie menționat că în perioada 20-25 martie 1944, în schimbul lor de mesaje, generalul Maitland Wilson, comandantul forțelor aliate din Mediterană, îi ceruse mareșalului Antonescu să retragă imediat trupele românești din Frontul de Est și să accepte capitularea. Întrucât până la data de 28 martie 1944, data ultimei radiograme, partea română nu dăduse nici un răspuns, a fost lansat ordinul începerii bombardamenelor aeriene asupra rafinăriilor de petrol și căilor de comunicație din România, cu scopul sprijinirii ofensivei sovietice, care în acel moment se desfășura în nordul Moldovei și Basarabiei.

Continuă să citești…

Au fugit de ruși și i-au ucis americanii

Dragi prieteni, suntem în data de 4 aprilie 2019. În urmă cu 75 de ani aviația americană a efectuat un bombardament barbar asupra Bucureștiului cu scopul de a ajuta armata roșie să înainteze pe teritoriul românesc. Frontul se stabilizase de câteva zile pe linia Tg. Frumos-Podul Iloaiei-Nord Iași. Bombele au fost lansate în zona Gării de Nord și pe principalele bulevarde din București. Au fost uciși peste 3000 de români, mulți refugiați din Moldova, de teama rușilor și aflați în Gara de Nord, în așteptarea vreunei soluții de adăpost.

Continuă să citești…

4 aprilie 1944, refugiații din Basarabia și instaurarea comunismului

[..] N.D. este un domn încântător, ajuns la o vârstă venerabilă. În timp ce colegii de generație vorbesc doar banalități sau despre boli și politică, câteodată prea vocal după gustul meu, N.D. povestește despre viața dumnealui, care nu a fost deloc ușoară, cu un discurs echilibrat care m-a emoționat teribil. [..] Este pasionat de istorie și lectură, are și acum curiozitatea avidă a unui copil la vârsta de ce-urilor, iar din acest motiv fiecare conversație cu dumnealui îmi dezvăluie o nouă lume.

Continuă să citești…

Zi neagră în istoria Bucureștiului. 3000 au murit în urma bombardamentului din 1944

Au trecut 70 de ani de când Bucureștiul a fost bombardat de aviația americană. Trei mii de bucureșteni au murit în atacurile din centrul orașului, Gara de Nord și alte cartiere din zone civile, fără justificare militară. Frontul se afla la peste 300 km, pe linia Iași-Chișinău, iar luptele încetaseră de la sfârșitul lunii martie.

Continuă să citești…

70 de ani de la bombardarea Bucureștiului

În urmă cu exact 70 de ani, bucureștenii descopereau ce înseamnă să stea sub o ploaie de bombe. 300 de bombardiere americane și-au lansat încărcătura mortală asupra Capitalei, în după-amiaza zilei de 4 aprilie 1944, cel mai crunt bombardament la care a fost supus vreodată Bucureștiul.

Continuă să citești…

Bombardarea Bucureștiului din 4 Aprilie 1944, povestită de Acad. Prof. Univ. Dr. Dinu C. Giurescu

Istoricii Acad. Prof. Univ. Dr. Dinu C. Giurescu și Alexandru Armă.

Continuă să citești…

Galațiul, în flăcările ultimului război mondial: Paștele 1944: „ouă" roșii de sânge din URSS!

4 Aprilie 1944

Al doilea atac aerian asupra Galațiului, după cel din ´41, a avut loc pe 16 aprilie 1944, în prima zi de Paști, un „cadou” special de la ateii sovietici: un bombardament, pe care copilul de atunci, mai târziu pilotul militar Petrache Moraru, nu-l va uita niciodată, din cauza imaginilor atroce chiar și pentru cineva matur, hârșâit în războaie! „Au existat în permanență avertismente că ne bombardează. Noi ziceam că era Coloana a cincea (agentura nazistă, n. red.) care făcea treaba asta, dar de Paști [rușii] au spus la radio: „Faceți voi cozonaci, că ouăle le aducem noi” - adică bombele. Erau foarte puține aparate de radio pe atunci, dar veștile circulau. Un vecin avea aparat - lucra la Uzina electrică, era mai avut oleacă. El îi dădea drumul tare și se auzea și prin vecini.”

Continuă să citești…

Praznicul Sfintelor Paști din 1944 sub bombardamentele aliaților

4 Aprilie 1944

Schimbarea politică din Italia, care determinase trecerea de partea anglo-americanilor, și contraofensiva sovietică pe frontul din Est au motivat tot mai mult puterile aliate de a trece la un atac masiv asupra mașinii de război germane. Aliații considerau că principalul furnizor de petrol și grâne este statul român, care de acum cunoștea încă o dată pericolul pătrunderii trupelor sovietice pe teritoriul său.

Continuă să citești…

4 Aprilie 1944 – Nu trebuie uitat

Au trecut 65 de ani de la marea tragedie din 4 aprilie 1944, când Bucureștii, capitala României, au fost victima unui masiv bombardament al aviației americane. Au fost vizate ținte civile, cu deosebire zona Gării de Nord, dar și partea centrală a orașului. Ele nu aveau o justificare militară, deoarece frontul se afla departe, la peste 300 km, pe linia Iași-Chișinău, iar luptele încetaseră de la sfârșitul lunii martie. Ostilitățile aveau să se reia abia la 20 august.

Continuă să citești…

Bombardamentul din 4 aprilie 1944 de la București

4 Aprilie 1944

Nu am știință de cercetări făcute special despre bombardamentul american la 4 aprilie asupra Bucureștiului; s-ar putea să existe date accesibile în arhiva orașului sau a unui istoric militar. În ce mă privește, am vorbit cu câțiva martori, dar nu am făcut ceea ce se cheamă o anchetă orală. Simțit și azi este,însă, efectul emoțional uriaș pe care l-a avut bombardamentul.

Continuă să citești…

Cum se poartă românii cu inamicii lor. Înmormântarea unui pilot nord-american la Dumitrești

Drăgășani, 5 Mai

Zilele trecute, un avion nord-american a căzut în satul Dumitrești-Olt.

Un pilot a murit, carbonizat, iar alți doi s-au salvat cu parașuta, fiind prinși.

Continuă să citești…

Restaurarea bisericilor avariate de bombardamentele inamice

În cursul ultimelor atacuri aeriene asupra Capitalei și a restului țării au fost lovite și avariate 14 biserici.

Continuă să citești…

Gheorghe I. Brătianu față cu Statele Unite: Torța din mâna statuii Libertății este menită să lumineze sau să incendieze planeta?

Scrisoare deschisă adresată d-lui W.G. Leland,
Președintele Comitetului Internațional al Științelor Istorice, Washington
de către Prof. Gheorghe Brătianu, după bombardamentul din 4 aprilie 1944.
Publicat in ziarul Curentul, patronat de Pamfil Șeicaru, precum și în Revista Fundațiilor Regale.

Continuă să citești…

Însemnări. Au fost uciși de două ori.

Potopul de foc și schije revărsat deunăzi – din avioanele inamice – asupra Capitalei a înecat în suferință cumplită mii de suflete nevinovate.

Nici până acum, după patru zile și patru nopți de groază, catagrafia ororilor inutile năpustite asupra Capitalei n-a putut fi încheiată.

Continuă să citești…

În fiecare zi. 4 Aprilie 1944

Ziua cea mai grozavă pe care a trăit-o Capitala noastră. Draga noastră Capitală pe care au muncit-o înaintașii noștri, unde s-au plămădit destinele țării noastre tinere ca stat, unde tristețile și bucuriile ne plimbau pe străzile ei.

Continuă să citești…

[email protected]— type: article title: Ultimele avertismente date: 2019-12-15T12:00:00Z author: Alexandru Armă, istoric militar authorUrl: https://carturesti.ro/autor/alexandru_arma articles:

  • 2019-12

La 19 martie 1944 armata sovietică a atins Nistrul. Un prim avertisment la adresa autorităților române a fost lansat de postul de radio „Londra” prin crainicul Wickham Steed, care comenta astfel apropierea rușilor de granițele țării: „Aceasta înseamnă pentru România că a sosit ceasul înfrângerii. Mitul protecției germane a fost distrus, ca și mitul invincibilității germane. Dacă nu rupe relațiile cu Germania imediat, România va pierde puterea de a acționa ca o națiune independentă. Trebuie ca poporul român, fără a pierde nici o clipă, să înfrunte realitatea situației în care se află. Repetăm că nu există posibilitatea pentru România de a conta pe timp, desfășurarea evenimentelor militare nu permite tocmeli politice”[1]. Un alt post de radio - „Vocea Americii” -, amintea românilor cuvintele marelui om politic român Take Ionescu rostite în 1917, când armatele germane ocupaseră cea mai mare parte a României: „Cred în victoria Aliaților ca și în lumina zilei.”[2]

Continuă să citești…