Articole
Ziua în care s-a dezlănțuit infernul
4 aprilie 1944. Era o zi de marţi, cu soare, caldă. În Capitală se desfăşurau exerciţiile pregătitoare în cazul atacurilor aeriene. Sirenele sunau prealarma, apoi alarma propriu-zisă. La ora 10.30 a sunat prealarma. Bucureştenii, care ieşiseră pe străzi ca să se bucure de vremea frumoasă, nu s-au îngrijorat, pentru că exerciţiul fusese anunţat în presă cu următoarea precizare: „Cu ocazia acestui exerciţiu de prealarmare, activitatea nu-şi va întrerupe cursul ei normal”[1]. Nimeni nu ştia însă că, la aceeaşi oră, o formaţie de 350 bombardiere de tip B-24 şi B-17, aparţinând Forţei 15 Aeriene a SUA, tocmai decolase din sudul Italiei, având ca obiectiv Gara de Nord, Atelierele CFR şi triajul de la Chitila.
Ultimele avertismente
La 19 martie 1944 armata sovietică a atins Nistrul. Un prim avertisment la adresa autorităţilor române a fost lansat de postul de radio „Londra” prin crainicul Wickham Steed, care comenta astfel apropierea ruşilor de graniţele ţării: „Aceasta înseamnă pentru România că a sosit ceasul înfrângerii. Mitul protecţiei germane a fost distrus, ca şi mitul invincibilităţii germane. Dacă nu rupe relaţiile cu Germania imediat, România va pierde puterea de a acţiona ca o naţiune independentă. Trebuie ca poporul român, fără a pierde nici o clipă, să înfrunte realitatea situaţiei în care se află. Repetăm că nu există posibilitatea pentru România de a conta pe timp, desfăşurarea evenimentelor militare nu permite tocmeli politice”[1]. Un alt post de radio - „Vocea Americii” -, amintea românilor cuvintele marelui om politic român Take Ionescu rostite în 1917, când armatele germane ocupaseră cea mai mare parte a României: „Cred în victoria Aliaţilor ca şi în lumina zilei.”[2]
Bucureștiul după marele bombardament din 4 Aprilie 1944
Bucureștiul și-a revenit greu după cel mai grav atac aerian din istoria sa. Publicistul Mihail Sebastian nota în jurnalul său, pe 8 aprilie 1944: „Patru zile după bombardament orașul este încă în plină nebunie. Buimăceala din primele clipe (nimeni nu știa exact ce este – nimeni nu-i venea să creadă...) s-a transformat în panică. Toată lumea fuge sau vrea să fugă. Pe străzi, la fiecare pas camioane, căruțe, trăsuri cu tot felul de boarfe, ca într-un imens și tragi-comic Sfântu Gheorghe. Azi au început să circule, pe ici, pe colo, câteva vagoane de tramvai. Majoritatea liniilor sunt încă blocate. Jumătate din oraș n-are lumină. Apă nu e. Caloriferele nu funcționează. Șiruri întregi de femei și copii cu găleți de apă vin de la diverse puțuri sau cișmele, unde se face coadă. Într-o oră (și nu cred că bombardamentul propriu-zis a durat o oră), un oraș de un milion de locuitori a fost paralizat în cele mai simple funcțiuni de viață”[1].
4 Aprilie 1944 – Primul bombardament american asupra Bucureștiului
În ziua de 4 aprilie, odată cu îmbunătăţirea situaţiei meteo, este declanşat cel de-al treilea raid al aviaţiei americane asupra teritoriului României şi primul al ofensivei aeriene din anul 1944. Trebuie menţionat că în perioada 20-25 martie 1944, în schimbul lor de mesaje, generalul Maitland Wilson, comandantul forţelor aliate din Mediterană, îi ceruse mareşalului Antonescu să retragă imediat trupele româneşti din Frontul de Est şi să accepte capitularea. Întrucât până la data de 28 martie 1944, data ultimei radiograme, partea română nu dăduse nici un răspuns, a fost lansat ordinul începerii bombardamenelor aeriene asupra rafinăriilor de petrol şi căilor de comunicaţie din România, cu scopul sprijinirii ofensivei sovietice, care în acel moment se desfăşura în nordul Moldovei şi Basarabiei.