Relatări
Radu Mihai Dimăncescu
Între alții, tânărul Radu Mihai Dimăncescu s-a deplasat cu bicicleta spre gară imediat după ce zgomotul avioanelor a dispărut. Impresionat, peste ani acesta își amintea: „Am luat-o în primul rând prin Piața Domeniilor. Pe strada aviator Stâlpeanu și pe bulevardul Filantropia am văzut mai multe membre aruncate de suflul bombelor. Îmi amintesc și acum de mâna dislocată a unei femei. Avea inelele pe degete. Am pedalat pe Filantropia spre Banu Manta.
Maria Cantacuzino Enescu
Maria (Maruca) Cantacuzino-Enescu era împreună cu soțul, compozitorul și dirijorul George Enescu, în palatul din Calea Victoriei (Casa cu Lei). Peste mai mulți ani, ea avea să scrie: „Pe cerul senin de primăvară, huruit, salve de artilerie neașteptate, explozii care ne smulg ușile din balamale, detonări formidabile făcând țăndări geamurile în locul în care George Enescu își compunea cvartetul în mi bemol major. Alt cutremur, provocat de această dată de nebunia ucigătoare a oamenilor, răstoarnă și dărâmă peste tot în jurul nostru casele peste locatarii lor, porumbeii zboară înnebuniți în strălucirea metalică a rachetelor luminoase. Ultimul răcnet al geniului tehnic al secolului… progresele civilizației! Care întunecă albastrul cerului, acoperă soarele.”
Profesorul universitar Ion Hudiță
Conferențiarul universitar Ion Hudiță, viitor ministru al agriculturii și al domeniilor publice, nota că în cursul dimineții a fost la Universitate, unde a discutat cu rectorul Horia Hulubei, după care a decis să se întoarcă acasă în cartierul Vatra Luminoasă. „De-abia m-am urcat în tramvai – era unu și un sfert – și s-a auzit alarma. Când să trecem de Piața Brătianu, sergenți de stradă și un comisar au oprit toate tramvaiele, invitând lumea să se adăpostească unde poate. Mă îndrept spre Piața Rosetti și văzând toată lumea alergând îngrozită, m-am adăpostit în gangul unei clădiri vechi.”
„Vai de bieții refugiați din Moldova, care după ce și-au părăsit gospodăriile, își văd acum pierdute în Gara de Nord puținele lucruri pe care le mai putuseră salva.”
Ivor Porter, spion englez
Ivor Porter, spion englez reținut din decembrie 1943 în localul Comandamentului Jandarmeriei, împreună cu colegul său (tot spion) A.G. Chastelain, juca bridge. Peste mai mulți ani avea să noteze că în ziua de 4 aprilie 1944, pe la ora 13,45 a auzit „avioanele de vânătoare trecând deasupra noastră, dar nu le-am dat nici o importanță; zece minute mai târziu, primul covor de bombe a căzut în direcția Gării de Nord. Ne-am uitat pe fereastră până a sunat telefonul și i s-a spus subofițerului să ne conducă la adăpost. Prima oară am stat acolo doar patruzeci de minute.
Nu era un adăpost în adevăratul sens al cuvântului, era doar un coridor la subsol. Femei plângeau într-un colț, convinse că rudele lor care locuiau în zona Gării de Nord fuseseră omorâte. Gardienii simțeau nevoia să iasă să vadă ce se întâmplă, dar erau obligați să stea cu noi; ca prizonieri eram în aceeași barcă cu ei. Chas [Chastelain] cânta la muzicuță și noi pălăvrăgeam despre război, prizonieri sau gardieni la fel de excitați de această schimbare în plictisul cotidian.”
Scriitorul Mihail Sebastian
„La început crezusem că e un exercițiu (fusese unul cu 3 ore mai devreme). Pe urmă, cînd au început bubuiturile, am crezut că sunt ale artileriei. Au fost vreo două zguduituri mai puternice, dar parcă nu de bombă.”
„Cînd am ieșit în curte am văzut plutind nenumărate hîrtii colorate (manifeste probabil) și am crezut că într-adevăr avioanele nu aruncaseră altceva decît manifeste… Primele zvonuri venite din oraș (o bombă pe Brezoianu, una pe Strada Carol) mi s-au părut născociri. Cînd am ieșit spre centru, o stranie agitație nervoasă însuflețea străzile, parcă mai mult din curiozitate decît din groază. Abia mai tîrziu ne-am dat seama de întinderea dezastrului.”
Academicianul Gheorghe Zane
„Alarmă ca și în zilele precedente. Populația a crezut că este vorba de un nou exercițiu și s-a ascuns în adăposturi.”
„Deodată a început să cadă o ploaie de bombe dinspre Gară înaintând în faimosul «covor» spre centru. Ne-am refugiat în subsolul hotelului Union la care locuiam, fără să ne dăm seama de primejdia acestui fel de adăpost. Bombele cădeau în jurul nostru, continuu… Afară părea că un infern se declanșase. În adăpost, copiii au început să plângă și unele femei să scoată țipete. Încet, încet, bubuiturile s-au rărit, până când, după vreo oră, nu s-au mai auzit.”
„Bombardamentul din 4 aprilie și cele următoare n-au adus, cred, nici un folos militar anglo-americanilor; războiul era decis când ele au început, n-au adus, sigur, nici un folos politic. Opinia publică și fruntașii politici aveau la această dată atitudinile fixate. O serie de crime inutile, comise în numele eliberării Europei.”
N.D.
[..] N.D. este un domn încântător, ajuns la o vârstă venerabilă. În timp ce colegii de generație vorbesc doar banalități sau despre boli și politică, câteodată prea vocal după gustul meu, N.D. povestește despre viața dumnealui, care nu a fost deloc ușoară, cu un discurs echilibrat care m-a emoționat teribil. [..] Este pasionat de istorie și lectură, are și acum curiozitatea avidă a unui copil la vârsta de ce-urilor, iar din acest motiv fiecare conversație cu dumnealui îmi dezvăluie o nouă lume.
Slt. aviator Mirel Stoenescu
„Am decolat de pe aerodromul Ziliștea, alcătuind o formație avându-l «cap» pe locotenentul german Plötz și alături «la aripă» pe partenerul meu de celulă slt. av. Bebe Stănciucu, excelent pilot, devotat camarad și prieten. Când am ajuns deasupra Bucureștiului, Triajul și Gara de Nord fumegau puternic, semn că bombardierele își atinseseră ținta (aveam să aflu peste câteva zile că și casa părintească, din cartierul Gării, fusese făcută una cu pământul de o bombă nimerită «în plin»).
Slt. aviator Ioan Dragoș Stinghe
Decolat de pe Pipera cu Escadrila 58, sublocotenentul aviator Ioan Dragoș Stinghe își amintea: „Întâi a fost un exercițiu de alarmă. […] Spre prânz au urlat iarăși sirenele și s-a zis că exercițiul se repetă… Cam așa am spus și noi, cei care eram în alarmă pe Pipera și care de-abia ne alimentaserăm avioanele după exercițiul matinal, dar am decolat și ne urcam spre 5.000 de metri, când am văzut sub noi exploziile bombelor, iar cu vreo 2.
Lt. aviator John McCormick
„„Eram într-o formație de șase avioane care zburau la joasă altitudine. Liderul formației a virat brusc la dreapta, ceea ce ne-a lăsat cumva descoperiți… Eu eram în ultimul avion din formație și am fost doborât de un Messerschmitt [109 – n.n.]. Toți din formație fuseseră doborâți deja. Avionul de vânătoare mi-a distrus două dintre cele patru motoare și bombardierul a luat foc. Operatorul radio și unul dintre mitraliori erau în partea din față a avionului și au fost uciși pe loc.
Un articol de Paul Goma
Peste două zile - la 4 aprilie 2004 - se vor împlini 60 de ani de la Masacrul din Gara de Nord și Triaj Bucuresti; victime: în majoritate refugiați din Basarabia, Bucovina de Nord și Herța, adunați în vederea „dispersării în vestul țării"; autori: americanii.
Nu există familie de basarabean, bucovinean, herțean care sa nu aibă doi-trei-patru membri (civili) împușcați de komisarii NKVD, începând din 28 iunie 1940 sau dispăruți în Siberia cea de gheață; și nu există familie de basarabean, de bucovinean de nord, de herțean - ba chiar din nordul Moldovei propriu-zise (de unde românii fugiseră de ruși, începând din martie 1944) care să nu aibă măcar un membru ucis în Bombardamentul American din 4 aprilie al Gării de Nord.
Numai că despre autorii masacrului nu se vorbește nici în ziua de azi decât cu mari rețineri, de teama că vinovații de uciderea a mii și mii de civili ne vor pedepsi - de astă dată, pentru ne-tăcere. Fiindcă totdeauna, peste tot, călăul a avut idei puține, în schimb, fixe: victima nu trebuie să deschidă gura, nu are voie să se plângă de ceea ce a suferit - altfel riscă să fie tratată de: anticomunism, de antisemitism, de antiamericanism - și să suporte consecințele.
Și familia mea are mortul ei de la 4 aprilie 1944: Ignat Goma, fratele mai mic al tatei - cel mai-mare, Ion Goma, avea să piară, în octombrie același an, de foame și de sete într-un lagăr de „trădători ai Patriei Sovietice": prizonieri de război români originari din Basarabia și Bucovina de Nord capturați după 23 august.